Traducători
Pe parcursul derulării programelor sale de recrutare şi team-building, Meditradox a selectat şi instruit mai multe grupuri de traducători, alcătuite din traducători începători, studenţi ai Universităţii de Medicină, respectiv la Facultăţii de Informatică, ca şi traducători cu mai mulţi ani de experienţă şi diplomă în medicină sau IT - precum şi traducători cu doctorat în domeniile mai sus menţionate, cadre didactice universitare sau alţi specialişti.
Procesul de selectare începe cu un test de traducere dintr-un domeniu specific (medical sau IT), continuă cu evaluarea traducerii conform sistemului de evaluare al Meditradox. Acesta include criteriile de terminologie corectă şi consistentă, traducerea exactă a textului original în limba ţintă, utilizare corectă a regulilor gramaticale şi ortografice, respectiv cele legate de inteligibilitate şi stil adecvat, etc.
După procedura de evaluare, un membru al echipei de corectură poartă o discuţie individuală cu toţi candidaţii care au trecut testul, clarificând punctele forte ale fiecărui traducător şi evidenţiind problemele din testul de traducere.
Considerăm că promovarea acestui test este o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru a deveni membru al echipei noastre. De aceea, Meditradox organizează la sediul său în mod regulat şi în diferite grupuri, cursuri de instruire pentru cei care au promovat traducerea de testare. Cursul este împărţit în mai multe părţi: Introducere în teoria traducerii, Introducere în lingvistică, Medii multiculturale şi problemele bilingvismului, Sintaxă comparativă, şi în final seminarii de traducere şi seminarii privind instrumentele de traducere asistată de calculator.
Din reacţiile traducătorilor, precum şi din traducerile efectuate în cadrul seminariilor este evident şi totodată îmbucurător faptul că abilităţile de traducere şi cunoştinţele lingvistice ale membrilor echipei Meditradox se dezvoltă în mod continuu.
Pentru a afla mai multe despre echipa noastră de traducători specializaţi, trimiteţi-ne un e-mail şi vom fi încântaţi să vă oferim detalii suplimentare privind aptitudinile, formarea şi experienţa celor care, alături de Meditradox, s-au dedicat traducerilor specializate din domeniul medical şi IT .





